Liga I se reia la 23 februarie

Publicat: 06 02. 2013, 15:05
Actualizat: 25 06. 2013, 15:47

Liga I se reia la 23 februarie, cu o săptămână mai devreme decât era stabilit inițial, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir.

„Campionatul începe la 23 februarie și nu pe 2 martie. Am luat această decizie pentru că nu avem altă dată, programul este foarte strâns. Meciurile din etapa a XX-a se vor disputa în 23 februarie indiferent de condițiile meteo”, a afirmat Dragomir.

Etapa a XX-a a Ligii I ar fi trebuit să se dispute la 15 decembrie 2012, dar în urma solicitărilor făcute de 12 cluburi acesta a fost amânată din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

Inițial, partea a doua a campionatului Ligii I era programată să înceapă la 2 martie.