Liviu Ciobotariu și-a dat demisia de la FC Vaslui

Publicat: 24 04. 2014, 14:28
Actualizat: 05 02. 2019, 20:57

„Mi-a fost greu să iau această decizie. M-am gândit toată noaptea, nu am putut să închid un ochi, însă mi-a devenit imposibil să mai gestionez această situație. Erau lucruri extrasportive care nu depindeau de mine și pe care eu nu puteam să le rezolv. Toată lumea și-a dat demisia de la club, nu aveam cu cine să organizez meciurile, deplasările. Chiar nu mai aveam cum să merg mai departe”, a spus Ciobotariu.

Liviu Ciobotariu a afirmat că este mândru de foștii săi elevi, care au reușit să învingă pe Steaua în deplasare și să realizeze scorul campionatului contra Coronei Brașov. „Nu aș dori niciunui antrenor să treacă prin ce am trecut eu la Vaslui pentru că nu este ușor să lucrezi cu un grup format din jucători care nu au fost plătiți cu lunile. Totuși, sunt mândru de acești băieți, de ce am realizat cu ei în condițiile date pentru că nu este puțin lucru să mănânci croissante cu unt și ciocolată și să bați în Ghencea, iar apoi să realizezi scorul campionatului”, a completat Ciobotariu.

Tehnicianul a menționat că nu reproșează nimic celor din clubul la care a activat. „Nu reproșez nimănui nimic, nu caut vinovați, nu e treaba mea și nu regret vreun moment că am venit la Vaslui. Când au aflat fotbaliștii, au rămas blocați. Nu se așteptau, și-au luat ghetele și au plecat. Încă o dată, îmi pare rău că trebuit să iau această decizie”, a explicat Ciobotariu.

Liviu Ciobotariu a debutat la FC Vaslui în partida pierdută, la 18 octombrie, în deplasare, contra Coronei Brașov, scor 1-2. Ultimul său meci a avut loc, la 19 aprilie, împotriva aceleiași echipe, scor 8-1.