Liviu Dragnea, despre alegerile FRF: Eu nu am spus că îl susțin pe Ionuț Lupescu, dar…

Publicat: 16 04. 2018, 18:34

This browser does not support the video element.

„Eu nu am spus că îl susțin pe Ionuț Lupescu. Eu am spus că, dacă informațiile care mi-au fost transmise că se folosește o hârtie în care este semnătura mea pentru susținerea domnului Burleanu sunt adevărate, mi se pare ceva incalificabil. Eu sper să nu fie adevărate pentru că n-am semnat așa ceva și nici n-aveam de gând. În rest, cred că trebuie să fie alegeri libere la FRF și toți cei care votează acolo trebuie să se gândească și la noi, microbiștii, nu numai la ei. Să se gândească, și la suferințele noastre și la trăirile noastre. Și la trăirile mele de rapidist, și la trăirile dumneavostră și ale altora, indiferent de ce echipă susțin. Să se gândească la ce ne dorim cu toții de la fotbalul românesc, să avem măcar aceleași performanțe pe care le-a avut generația de aur, pentru că potențial există”, a declarat Liviu Dragnea, la Parlament.

Întrebat dacă nu este susținut Ionuț Lupescu de către PSD, în condițiile în care au apărut în spațiul public fotografii în care acesta apare însoțit de lideri locali ai PSD, Liviu Dragnea a afirmat: „Știți cum e cu implicarea politicului? Poate după aceste alegeri discutăm despre implicarea unor instituții în vechile alegeri de la Federație. Lăsați-o cu implicarea politicului, e ca și cum unii au voie să se întâlnească, alții, nu. Liderii noștri din teritoriu nu au voie să se întâlnească? Foarte bine fac”, a declarat Dragnea.