Lucian Bute revine sâmbătă în ring: ”Se pregătește ca un nebun, veți vedea adevărata lui față”

Publicat: 10 08. 2015, 15:03

Lucian Bute a precizat, înaintea galei de sâmbătă, că nu a luat niciodată în calcul retragerea din boxul profesionist și că este foarte motivat, în timp ce noul său antrenor, Howard Grant, a declarat că pe 15 august se va vedea ”adevărata față a lui Lucian Bute”. ”Am avut un meci de antrenament și ne-a dat pe spate cu tehnica și forța sa. Se pregătește ca un nebun, e concentrat și dedicat total, cred că veți vedea adevărata față a lui Bute”, a declarat Grant.

De asemenea, Bute a declarat că vrea să dea uitării meciurile cu Carl Froch și Jean Pascal, pierdute în ultimii ani. ”Meciul cu Froch ar fi trebuit amânat de antrenorul meu, Larouche, pentru că aveam probleme medicale și la picior și la încheietura mânii stângi. N-am mai spus asta, eu am stat pe antibiotice 10 zile înaintea partidei cu Froch. Nu caut scuze, dar am fost dezamăgit de Larouche. La partida cu Jean Pascal pot să spun că nu eram recuperat mental, pentru că pot să-l înving pe Pascal”, a declarat Bute.