McEnroe, asaltat de fani la Arenele BNR

Publicat: 24 04. 2012, 18:53
Actualizat: 25 06. 2013, 17:19
Peste 150 de persoane au încercat să obțină, marți, la Arenele BNR, un autograf al fostului lider ATP, John McEnroe, dar mai puțin de jumătate au reușit să obțină semnătura americanului.

Peste 150 de persoane au încercat să obțină, marți, la Arenele BNR, un autograf al fostului lider ATP, John McEnroe, dar mai puțin de jumătate au reușit să obțină semnătura americanului.

Sesiunea de autografe era anunțată la ora 17.45, dar McEnroe a sosit la standul Enel mai devreme cu un sfert de oră. El a semnat pe mingi, pe șepci, pe afișe, însă nu mai mult de un articol pentru fiecare persoană. Unul dintre fani care a dorit să facă o fotografie cu fostul mare campion de tenis a fost refuzat de acesta. Totuși, cei mai norocoși au putut fi fotografiați de prieteni în momentul în care se aflau în fața lui McEnroe pentru a primi autograful.

Spre dezamăgirea celor care nu au apucat să obțină semnătura americanului, sesiunea de autografe s-a încheiat în momentul în care era programată să înceapă.

John McEnroe, 53 de ani, fost lider al clasamentului mondial în anii ’80, a sosit la București și va juca, marți, două partide demostrative în cadrul manifestărilor legate de BRD Năstase Țiriac Trophy, care se desfășoară la Arenele BNR din Capitală. Marți, la ora 19.00, McEnroe va juca un meci demostrativ cu Andrei Pavel, cu durata de un set, întâlnire urmată de o partidă de dublu la care vor participa și Mansour Bahrami și Ilie Năstase.