Messi a explicat de ce i s-a făcut rău pe teren

Publicat: 06 03. 2014, 17:29
Actualizat: 29 07. 2014, 19:43

Unul dintre cei mai buni jucători din lume, Leo Messi, a povestit episodul ciudat desfășurat în timpul partidei amicale România-Argentina, când i s-a făcut rău și a vomitat pe teren.

”Este ceva ce mi se întâmplă mereu, nu sunt motive de îngrijorare”, a explicat Messi pentru publicația argentiniană Tyc Sports.

În altă ordine de idei, Messi a explicat semi-eșecul echipei sale prin prisma gazonului prost de pe Național Arena. ”Adevărul este, și nu spun asta pentru a găsi scuze, că situația terenului nu ne-a ajutat deloc. La cum s-a plasat echipa României, trebuia să facem un joc rapid și acest lucru nu era posibil. Am făcut ce am putut, am jucat mai bine în repriza a doua”, a declarat Messi.

La rândul său, portarul Sergio Romero a declarat că echipa României a stat bine în teren. ”A fost un meci greu, un teren dificil, pe care am obținut un rezultat pozitiv”, a declarat Romero. Atacantul Gonzalo Higuain a avertizat, însă, că ultimele două meciuri ale Argentinei înainte de CM 2014, cu Trinidad-Tobago și Slovacia, trebuie câștigate.