Mihai Stoica l-a DISTRUS pe Florin Talpan, după ce juristul Stelei a spus că-l dă în judecată. „Un personaj caricatural”
Florin Talpan a spus că-l dă în judecată pe Mihai Stoica, iar oficialul FCSB i-a dat o replică pe măsură juristului Stelei.
Războiul Steaua – FCSB are un nou episod. Stoica a făcut aluzii că Talpan ar suferi de probleme psihice, iar coloneul a anunțat, la Fanatik: „Nu vreau să intru în prea multe detalii cu el pentru că ne vom întâlni în instanță. Eu nu pot să accept așa ceva și îi voi da în judecată pe el și pe toți cei care încearcă să mă jignească sau să mă discrediteze”.
Mihai Stoica l-a distrus pe Florin Talpan, după ce juristul Stelei a spus că-l dă în judecată
După anunț, președintele FCSB a continuat pe aceeași linie. A postat pe facebook un mesaj dur, fără a-l numi pe Talpan: „Oare dacă în afară de a fi un personaj caricatural, pițigăiatul care se vrea general e și grotesc, caraghios și ridicol, îmi intentează 4 procese sau consultă DEX înainte de a-l consulta cineva pe el și scap cu 1?”. Apoi, într-o altă postare a scris „Măcar un cantonament. 6 luni trec repede” alături de o poză în care se vede scris „Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca”.
Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat acum că palmaresul din intervalul 2003 – 2017 aparține Stelei. Tot în aceste zile, Talpan a cerut ca FCSB să fie exclusă din competițiile europene și să fie retrogradată din Superliga. Gigi Becali i-a dat replica: „Ne facem de râs, nu se poate aşa ceva”.
Gigi Becali schimbă numele FCSB! Cum se va numi noua echipă/„O să adăugăm asta”. Dar, EUIPO (Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală) a respins cererea formulată de FCSB pentru a folosi marca verbală „FCSB-Steaua”.
FCSB ar urma să joace în Ghencea, alt fapt care l-a enervat pe Talpan: „Cum să joace în casa noastră când ei ne-au furat identitatea și nu au nimic în comun cu Steaua?! Nimeni nu îmi poate schimba acest punct de vedere, cunosc foarte bine aceste dosare și nu e posibil ca ei să joace în Ghencea”.