Mircea Lucescu a anunțat LOTUL pentru meciurile din noiembrie! Urmează „decisivul” Bosnia – România

Publicat: 24 10. 2025, 14:11
Actualizat: 24 10. 2025, 14:12

Naționala României, antrenată de Mircea Lucescu, va disputa ultimele două jocuri din grupa de calificare la Cupa Mondială 2026.

Selecționerul Mircea Lucescu a anunțat vineri, 24 octombrie, lista preliminară a jucătorilor din străinătate pe care îi are în vedere pentru posibila convocare la aceste două jocuri.

Mircea Lucescu a anunțat lotul pentru meciurile din noiembrie! Urmează „decisivul” Bosnia – România

Lotul final, care va fi format dintr-o parte dintre stranierii de mai jos plus jucătorii din competiția internă, va fi anunțat ulterior.

  • Sâmbătă, 15 noiembrie, ora 21:45, Stadion Bilino Polje (Zenica): Bosnia-Herțegovina – România 
  • Marți, 18 noiembrie, ora 21:45, Stadion „Ilie Oană” (Ploiești): România – San Marino 

Față de ultima acțiune, noutățile sunt Rareș Ilie și Florinel Coman.

Calificarea la CM 2026 se anunță complicată pentru naționala României, care a pierdut multe puncte în aceste preliminarii, dar are și șansa disputării unui baraj prin intermediul Ligii Națiunilor.

PORTARI

Ionuț RADU (Celta de Vigo | Spania, 6/0), Horațiu MOLDOVAN (Real Oviedo | Spania, 16/0), Răzvan SAVA (Udinese | Italia, 0/0);

FUNDAȘI

Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 34/1), Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 23/0), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 6/1), Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 4/0), Ionuț NEDELCEARU (Akron Togliatti | Rusia, 27/2), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 27/1), Lisav EISSAT (Maccabi Haifa | Israel, 1/0);

MIJLOCAȘI

Marius MARIN (Pisa | Italia, 34/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 70/12), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 3/0), Olimpiu MORUȚAN (Aris Thessaloniki | Grecia, 17/1), Nicolae STANCIU (Genoa | Italia, 84/15), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 49/7), Rareș ILIE (Empoli | Italia, 0/0);

ATACANȚI

Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 41/10), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 32/5), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 20/2), Denis DRĂGUȘ (Eyüpspor | Turcia, 26/7).

Clasamentul grupei

  • Austria – 15 puncte (6 jocuri)
  • Bosnia-Herțegovina – 13 puncte (6 jocuri)
  • România – 10 puncte (6 jocuri)
  • Cipru – 8 puncte (7 jocuri)
  • San Marino – niciun punct (7 jocuri)

Ce se întâmplă la egalitate de puncte?

La egalitate de puncte în clasamentul final se aplică următoarele criterii de departajare:

  • golaverajul general din grupă
  • numărul mai mare de goluri marcate în toate meciurile grupei
  • rezultatele directe
  • golaverajul duelurilor directe
  • numărul mai mare de goluri marcate în meciurile directe
  • golurile marcate în deplasare în meciurile directe
  • numărul mai mic de avertismente încasate în grupă
  • tragere la sorți