Mirel Rădoi se gândește să demisioneze din funcția de selecționer al “tricolorilor”, după umilința cu Armenia. “Poate se vor remedia lucrurile!”

Publicat: 31 03. 2021, 22:43
Mirel Rădoi

Mirel Rădoi nu exclude posibilitatea să demisioneze din funcția de selecționer al echipei naționale, după înfrângerea rușinoasă cu Armenia, scor 2-3. Fostul fotbalist se gândește că doar astfel lucrurile se vor schimba în bine în anturajul reprezentativei României.

România a pierdut partida cu Armenia, scor 2-3, din deplasare, care a contat în etapa a 3-a a Grupei J a preliminariilor Cupei Mondiale 2022. Din minutul 77, “tricolorii” au evoluat în inferioritate numerică și au primit, pe final, două goluri în trei minute.

La finalul partidei, Mirel Rădoi cu greu și-a găsit cuvintele, declarându-se total dezamăgit de atitudinea pe care au avut-o elevii săi.

În momentul de faţă, mi-e greu să mă gândesc ce poate urma dacă noi am reuşit să întoarcem rezultatul şi nu am fost în stare, ca naţională tehnică, cu jucători tehnici, să nu ţinem de balon. Mă încearcă sentimente ciudate, poate ceea ce încerc să discut cu ei nu ajunge foarte clar la urechea lor.

Am încercat prin diverse schimbări, să schimbăm un întreg compartiment, să aducem jucători ofensivi, după aceea am încercat în această seară să închidem acolo cu Creţu, să aducem un jucător care să fie un echilibru în faţa apărării, mare şi la centrări şi pe pasă înapoi, să câştige şi duelurile. Din păcate, nu ne-a ieşit nici asta şi de asta spun, pentru mine, pentru noi, ca staff, e un semnal de alarmă dacă echipa nu are personalitate şi atitudine în momentele în care avem nevoie ca echipă ar trebui să-mi pun un mare semn de întrebare”, a spus Mirel Rădoi, la Pro X.

Mirel Rădoi nu exclude varianta demisiei. “Mă încearcă sentimente ciudate”

Întrebat dacă ia în calcul să plece de la echipa națională, Mirel Rădoi a declarat: “În momentul de faţă, îl am (n.r. – impulsul de a pleca), îl am de cum s-a terminat partida şi îl am şi acum, mă încearcă sentimente ciudate, dar vreau să mai treacă o perioadă de timp pentru că este normal… Este clar că vom avea o discuţie zilele acestea pentru că e un semnal de alarmă. Poate cu venirea altui antrenor se pot remedia lucrurile”.