Moment unic în istoria fotbalului! Gestul portarului Italiei după ce un fan a intrat pe teren face înconjurul internetului

Publicat: 13 11. 2016, 22:08
Actualizat: 20 08. 2017, 16:19

Golurile marcate de Belotti (11 și 44), Immobile (12) și Candreva (32) au securizat trei puncte pentru Squadra Azzurra într-o deplasare considerată oricum facilă, iar meciul cu Liechtenstein l-a făcut pe Buffon să ofere un moment unic în istoria fotbalului, scrie Prosport.

Meciul era încă în desfășurare în momentul în care un fan și-a făcut apariția pe teren, dar acest detaliu nu l-a împiedicat pe portarul de la Juventus să-și vadă liniștit de treabă și și să-i ofere fanului o amintire frumoasă. Cu un ochi la ceea ce se întâmpla pe teren, Buffon a găsit timpul necesar pentru a semna un autograf pe tricoul fanului intrat pe teren.