Novak Djokovici va deveni tată

Publicat: 24 04. 2014, 18:18
Actualizat: 30 03. 2019, 01:53
Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovici, locul 2 ATP, a anunțat, joi, pe contul său de Facebook, că va deveni tată pentru prima dată, logodnica sa, Jelena Ristici, fiind însărcinată.

„Dragii mei prieteni, ați fost alături de mine la momentele mai bune sau mai grele ale carierei mele. Am fost binecuvântat să călătoresc în lume, să joc cel mai frumos sport care îmi aduce emoție și bucurie. Sunt fericit, iubit și sănătos. Jelena și cu mine suntem cu adevărat binecuvântați să devenim în curând părinți. Iubita mea este însărcinată!”, a scris Djokovici, care va împlini 27 de ani la 22 mai.

Fostul număr unu mondial și Jelena Ristici, care conduce fundația tenismenului, sunt într-o relație de peste opt ani și s-au logodit vara trecută.