O posibilă adversară puternică a Simonei Halep, eliminată în turul doi la Wuhan

Publicat: 22 09. 2014, 14:03

Radwanska a fost învinsă, în turul doi, cu scorul de 3-6, 7-6 (4), 7-6 (7), după două ore și 42 de minute de joc, de Caroline Garcia (Franța), poziția 49 în clasamentul mondial.

În turul trei, Garcia o va întâlni pe învingătoarea partidei dintre Coco Vandeweghe (SUA), locul 38 WTA, și Jelena Jankovici (Serbia), a zecea favorită a competiției și poziția 11 în ierarhia mondială.

Halep, locul 2 WTA și cap de serie numărul 2, s-ar fi putut întâlni în semifinale cu Radwanska.

Românca o va întâlni pe Garbine Muguruza (Spania), poziția 22 în ierarhia mondială, în turul doi al turneului de la Wuhan (China).