Octavian Bellu și Mariana Bitang au demisionat din COSR

Publicat: 30 05. 2014, 14:48
Actualizat: 04 02. 2019, 03:30

„Bellu și Bitang au depus o cerere de demisie din cadrul COSR prin e-mail. Sunt membrii COSR ca persoane, nu din partea unei instituții. Sunt niște oameni recunoscuți, personalități ale sportului. Decizia le aparține în totalitate, urmează a fi aprobate în Comitetul Executiv. Dar ieri. am avut două ședințe ale Comitetului Executiv, nu vom putea face una și astăzi. Nu au motivat în niciun fel aceaste demisii”, a declarat Dobrescu.

Octavian Bellu a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că se gândește dacă va continua să antreneze lotul de gimnastică, precizând că dacă este prea bătrân pentru a ocupa funcția de președinte al COSR atunci este prea bătrân și pentru a mai munci în sală.

Imediat după alegerile pentru funcția de președinte al COSR de joi la care a candidat, Bellu a acuzat jocuri de culise în favoarea lui Petrache și a spus că este dezamăgit și că se aștepa ca alegerile pentru conducerea forului să fie o întrecere fair-play, în spiritul valorilor olimpismului.

Alin Petrache este noul președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), el fiind ales cu 143 de voturi la Adunarea Generală de joi, în locul lui Octavian Morariu, care a demisionat la 15 aprilie.

Petrache, care a fost susținut de fostul președinte al COSR, Octavian Morariu, a câștigat din primul tur în fața contracandidaților Octavian Bellu, care a primit 33 de voturi, și Elisabeta Lipă – 21 de voturi. Cinci voturi au fost invalidate.

Mandatul lui Alin Petrache, 37 de ani, actualul conducător al Federației Române de Rugby, va fi până în 2016, an în care ar fi expirat cel al fostului președinte Octavian Morariu, care a decis să renunțe la șefia COSR pentru a se dedica activității din cadrul Comitetului Internațional Olimpic.

La Adunarea Generală de joi au participat 109 membri dintr-un total de 123, reprezentând un total cumulat de 202 voturi.