Oficial: Unde va juca fiul lui Gică Hagi

Publicat: 10 07. 2016, 19:08
Actualizat: 03 11. 2016, 00:38

La doar 17 ani, Ianis Hagi a semnat cel mai important contract din carieră. Fiorentina a anunțat pe site-ul oficial că a reușit să-l transfere definitiv pe fiul lui Gheorghe Hagi. Discuțiile au apărut încă din vara trecută, însă până acum nu a fost făcut niciun anunț oficial.

Nu există detalii financiare despre această mutare, însă în vara trecută s-a vorbit despre un milion de euro. Ianis Hagi urmează să se prezinte în cantonamentul Fiorentinei.

Ianis Hagi a debutat în Liga 1 pe 5 decembrie 2014, pe când avea doar 16 ani, într-un meci Viitorul – FC Botoșani. Tânărul mijlocaș a fost introdus atunci pe finalul partidei. Pe 29 mai 2015 a venit și primul gol, tot într-un meci cu FC Botoșani, terminat 4-4. A avut pentru Viitorul un total de 39 de apariții, patru goluri și două assist-uri.

Pe site-ul transfermarkt.com, Ianis Hagi este cotat la 750.000 de euro.