Omul pe care moartea fotbalistului Astori nu l-a impresionat revine. Ce declarație a făcut în ziua în care fotbalistul a fost înmormântat

Publicat: 08 03. 2018, 19:09

„Eu nu am vrut să jignesc pe nimeni! Trăim într-o lume în care trebuie să fim ipocriți pentru a fi apreciați de ceilalți. Îmi pare rău, dacă am deranjat pe cineva, atunci îmi cer iertare!”, a notat Dani Alves, pe pagina sa de Twitter.

Internaționalul brazilian a mărturisit, inițial, că moartea subită a lui Astori nu l-a mișcat prea tare și a adus în discuție miile de copii care mor de foame zilnic în întreaga lume. „În lume mor de foame mii de copii, zi de zi, și nu primesc atâta atenție. Și sunt la fel de importanți. Mai devreme sau mai târziu, toți murim. Poate că suntem triști, dar nu la fel de triști precum familia sa. Cred că David a realizat tot ce trebuia în această lume haotică, iar acum se află într-o lume mai bună”, a spus Dani Alves, într-o conferință de presă.

Declarațiile făcute de Dani Alves au făcut înconjurul lumii și au stârnit mai multe comentarii și controverse. Printre cei care au reacționat s-a numărat și Balotelli, fost coechipier al lui Davide Astori la naționala Italiei.

„Nu e greșit ce a spus, dar în acel moment trebuia să o țină pentru el! Trebuia doar să transmită condoleanțe familiei, nu era necesar să arunce și cu gunoi. Nu poți declara așa ceva când cineva moare. Un comentariu care nu avea nimic de a face cu subiectul! Apropo, Astori a fost un baiat foarte bun și spun asta pentru că am jucat alături de el la națională”, a spus Mario Balotelli, citat de AS.

Căpitanul Fiorentinei, Davide Astori, s-a stins din viață duminică dimineață, în camera sa de hotel din Udine, unde ar fi urmat să joace împotriva echipei locale. Autopsia a stabilit că fotbalistul în vârstă de 31 de ani a murit din cauza unui stop cardiac.