Pas GREȘIT cu Belarus la Budapesta! România lui Edi Iordănescu nu reușește să se impună la Budapesta

Publicat: 13 10. 2023, 06:19

România a terminat la egalitate cu Belarus, scor 0-0, joi seară, pe stadionul Szusza Ferenc din Budapesta, în Grupa I de calificare la Campionatul European din 2024.

În celălalt meci din grupa I, Kosovo a învins Andorra, în deplasare, cu scorul de 3-0, după golurile marcate de Rashica (min. 26, 71) şi Zeqiri (min. 83).

În clasamentul grupei conduce Elveţia, cu 14 puncte, urmată de România (13 puncte), Israel (11 puncte), Kosovo (7 puncte), Belarus (5 puncte) şi Andorra (2 puncte).

Pas GREȘIT cu Belarus la Budapesta! România lui Edi Iordănescu nu reușește să se impună la Budapesta

„Contează mai puţin cum sunt eu nervos sau calm. Contează că am venit după trei puncte şi am plecat doar cu unul. Consider că două zone de teren le-am gestionat bine spre foarte bine.

Dacă e ceva ce m-a supărat e că nu am avut mai multă luciditate la finalizare. Echipei nu am ce să îi reproşez. Au pus suflet, s-au dăruit, dar am luat doar un punct”, a fost prima reacție a lui Edi Iordănescu, după Belarus – România 0-0, la Antena Sport.

Gică Popescu, fostul mare internațional, a criticat jocul colectiv al echipei naționale a României.

„Noi creăm situații după ureche. Sunt același mișcări stereotip ale jucătorilor de bandă, care intră în interior, dar fără să văd din partea lor o mișcare în profunzime. Toată lumea atacă cu mingea la picior, nimeni nu atacă spațiile!

A fost un joc modest, chiar dacă am avut o posesie de 64%. În afară de ocazia lui Stanciu, nu-mi aduc aminte să fi avut vreo ocazie importantă timp de 95 de minute.

Senzația mea e că toate situațiile pe care le-am avut au venit ca urmare a calității individuale a jucătorilor, nu ca urmare a unor idei de joc

Nu văd nimic colectiv, totul e după ureche. Totul e individual, nu avem o idee comună despre cum trebuie să atacăm și ce trebuie să facem!”, a tunat Popescu.

Cum au arătat cele două echipe?

  • ROMÂNIA: H. Moldovan – A. Raţiu, Drăguşin, A. Burcă, N. Bancu – R. Marin, Screciu (Olaru 77), Stanciu (Mihăilă 84) – D. Man (Moruţan 61), Alibec (I. Hagi 61), Drăguş (L. Munteanu 77). Selecționer: Edward Iordănescu
  • BELARUS: Ignatovich – Polyakov, Volkov, Politevich, Pechenin – Korzun, Ebong (Bocharov 73) – Yuzepchuk (Karpovich 73), Klimovich (Gromyka 83), Kontsevoi (Karpitski 90+1) – Morozov (Bakhar 73). Selecționer: Carlos Alos Ferrer

Sursă foto: Facebook / FRF