Patrick Ekeng, omagiat de peste 1500 de oameni la stadionul Dinamo

Publicat: 13 05. 2016, 12:00

Trupul neînsuflețit al fotbalistului camerunez a ajuns la stadionul Dinamo în jurul orei 10 și a intrat pe stadion în apaluzele celor prezenți. Convoiul funerar a intrat în stadionul pe la poarta de la peluza Cătălin Hâldan iar sicriul a fost depus la doar câțiva pași de locul în care Patrick Ekeng a picat din picioare în timpul meciului Dinamo-Viitorul și care acum este înconjurat de sute de lumânări și coroane de flori. Sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului fotbalist a fost acoperit cu steagul statului Camerun dar și cu un steag cu însemnele clubului Dinamo.

Pe tot parcursul slujbei, oficiată de doi preoți, în limbile franceză și română, pe tabela de marcaj a stat poza fotbalistului și mesajul Patrick Ekeng – Câine și după moarte. De altfel întreg stadionul din Șoseaua Ștefan Cel Mare a fost plin de eșarfe negre și de bannere ale suporterilor:

„Încă un câine a părăsit prematur haita / Peste durere pierderii să treceți sfidând soarta”

„Un gol în inima noastră, fotbaliști decedați, soldați asasinați, voi ce guvernați?”

„Este dezarmant să auzim întruna că medicii salvează, dar nu întotdeauna”

„O alta zi tristă în fotbalul mizer / Odihnește-te în pace câine rebel”

„Toți câinii merg în rai”

La ceremonie a fost prezent și vicepreședintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Robert Pongracz, care a depus o coroană de flori din partea LPF.

La ceremonie au venit și oficiali ai cluburilor din Liga 1 pentru a depune coroane de flori. Jucătorii echipei Dinamo București au trecut rând pe rând pe lângă sicriul fostului lor coleg pentru a-și lua rămas bun.

Cortegiul funerar a părăsit stadionul Dinamo în jurul orei 11.50, după ce sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Patrick Ekeng a înconjurat arena, în aplauzele celor prezenți, îndreptându-se către aeroportul Henri Coandă.

Înmormântarea fotbalistului va avea loc zilele următoare, în capitala Camerunului, la Yaounde, localitate unde Patrick Ekeng s-a născut pe 26 martie 1990.

Camerunezul Patrick Ekeng (26 de ani) a murit după ce a suferit un șoc cardiogen și s-a prăbușit pe teren în minutul 69 al partidei Dinamo – Viitorul, scor 3-3, la doar șapte minute după ce intrase pe teren. Medicii au încercat să-l resusciteze pe mijlocaș peste 80 de minute, fără succes însă.