Pițurcă pregătește o „revoluție” în Arabia Saudită

Publicat: 21 10. 2014, 09:35

Pițurcă le-a transmis șeicilor că în iarnă vrea să renunțe la toți fotbaliștii străini din lot și a cerut bani pentru a transfera alți jucători în locul lor.

Al Ittihad are patru străini în lot: brazilianul Marquinho, împrumutat de la AS Roma, ivorienii Samba Diakite, împrumutat de la Queens Park Rangers din Anglia, și Didier Ya Konan, adus în această vară de la Hannover, plus iordanianul Mohammad Al Dmeiri, adus de la Al Wahdat.

Presa arabă scrie că, în principiu, conducerea lui Al Ittihad a fost de acord cu cerința lui Pițurcă, dar fostului selecționer i s-a transmis să ia o decizie finală după stagiul de prgătire pe care Al Ittihad îl va efectua în Antalya.

Conform presei sportive din România, prima țintă a lui Victor Pițurcă la Al Ittihad ar fi mijlocașul stelist Cristi Tănase.

Pițurcă s-a despărțit săptămâna trecută de naționala României, lăsând-o cu șanse mari în cursa pentru Euro 2016. După trei meciuri, România are 7 puncte și este pe locul 2 în grupă, după Irlanda de Nord.

Pițurcă a semnat pe doi ani cu Al Ittihad, unde va primi în total 4,5 milioane de euro.