Potec: Halep a câștigat toată România de partea ei, va fi încurajată și în momentele mai puțin bune

Publicat: 13 07. 2014, 20:07
Actualizat: 13 07. 2014, 20:14

„Nu puteam să ratez o astfel de finală, cu atât mai mult cu cât juca Simona Halep. Mă bucur că a câștigat acest turneu de la București. Lumea a venit special de la munte, de la mare, și-a scurtat vacanța pentru a fi alături de ea. S-a văzut că Simona Halep și-a dorit foarte mult să câștige acest turneu, mai ales că juca acasă. Ea are un an extraordinar și sper să o țină tot așa. Și-a câștigat toată România de partea ei și sunt sigură că atunci când va avea momente mai puțin bune fanii o vor încuraja la fel ca acum”, a spus Potec.

Jucătoarea de tenis Simona Halep, principala favorită a competiției și locul 3 WTA, a câștigat, duminică, prima ediție a BRD Bucharest Open, după ce a învins-o, în finală, cu scorul de 6-1, 6-3, pe italianca Roberta Vinci, cap de serie numărul 2 și poziția 24 în ierarhia mondială.

Acesta este al optulea din titlu de simplu din carieră pentru Simona Halep, după succesele de la Nurnberg, ‘s-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova, Sofia (toate în 2013) și Doha (2014).