Premieră în fotbal: când s-ar putea desfășura Cupa Mondială din Qatar

Publicat: 24 02. 2015, 12:13

Dosarul de candidatură al Qatarului propunea ca turneul final să aibă loc vara, însă în acea perioadă temperaturile din Zona Golfului reprezintă un risc pentru sănătatea jucătorilor.

Astfel, Salman bin Ebrahim Al-Khalifa a exclus luna mai dintre posibilitățile de disputare a competiției, perioadă ce era agreată de ligile de top din Europa.

O altă perioadă propusă a fost ianuarie/februarie, însă Cupa Mondială ar fi concurat cu Jocurile Olimpice de iarnă.

„Toate părțile trebuie să cedeze, nu numai europenii”, a declarat președintele Confederației Asiatice de Fotbal.

Hassan Al Thawadi, președintele comitetului de organizare al Cupei Mondiale, a declarat că țara sa este pregătită să organizeze turneul final în orice perioadă a anului. În dosarul de candidatură, Qatarul a prezentat planuri de stadioane, zone ale fanilor și terenuri de antrenament dotate cu instalații de aer condiționat, pentru a elimina temerile privind căldura

„Oricând va fi găzduită Cupa Mondială, noi mergem înainte cu tehnologia de răcire”, a spus Al Thawadi.

Președintele UEFA, Michel Platini, susține și el ca turneul final al Cupei Mondiale să aibă loc iarna, deoarece „nu este posibil să joci în mai, când sunt 40 de grade”.

Salman bin Ebrahim Al-Khalifa a analizat două perioade, ianuarie/februarie și noiembrie/decembrie, dar prima a fost exclusă din cauza Jocurilor Olimpice de iarnă. „Nu vrem ca aceste competiții să fie în concurență”, a spus el.

Oficialul va propune perioada noiembrie/decembrie comisiei FIFA care studiază posibilele date de disputare a acestei competiții și care se va reuni, marți, la Doha. Decizia finală va fi luată de Comitetul Executiv al FIFA, în luna martie.

Însă această soluție nu este pe placul șefilor ligilor profesioniste din Europa. „Organizarea Cupei Mondiale din 2022 a fost atribuită Qatarului ca o competiție de vară. O ediție de iarnă nu este nici fezabilă, nici dorită de fotbalul european”, a declarat un purtător de cucânt al Premier League.