Premieră pentru Zidane. Este singurul sportiv care a reușit această performanță

Publicat: 29 05. 2016, 10:02
Actualizat: 17 04. 2018, 17:56

Real Madrid a învins, sâmbătă seară, la Milano, formația Atletico Madrid cu scorul de 6-4 (1-1), după prelungiri și lovituri de departajare. Sergio Ramos (minutul 15) și Ferreira Carrasco (minutul 79) au marcat în timpul regulamentar. Real Madrid a cucerit pentru a 11-a oară în istorie trofeul Ligii Campionilor.

„Din punct de vedere fizic, am suferit puțin, dar este normal. Din punct de vedere mental, este o presiune uriașă pe care trebuie să o gestionezi. În cele din urmă, într-o finală trebuie să lupți și asta am făcut. Când câștigi un trofeul atât de important precum Liga Campionilor, înseamnă enorm – pentru jucători și pentru staff-ul tehnic. Am visat la acest moment, am fost destul de încrezător.

Când președintele clubului mi-a dat șansa să antrenez Realul, când ai la dispoziție fotbaliști de acest calibru și uriaș talent, poți realiza ceva grandios, așa cum am reușit noi în seara asta. Sunt foarte fericit pentru că am fost parte din acest mare club de foarte mulți ani, mai întâi ca jucător, apoi ca antrenor secund și acum ca antrenor principal. Sunt foarte mândru să fac parte din această mare familie.

Echilibrul a fost până spre final – loviturile de departajare au fost în favoarea noastră, dar ar fi putut foarte ușor să nu fie așa. Felicitări pentru Atletico și Simeone. Este un mare antrenor și mă bucur de această victorie. Carlo Ancelotti mi-a spus: > Într-adevăr, este un moment special. Sunt foarte fericit că am reușit să câștig Liga Campionilor în trei ipostaze: jucător, antrenor secund și antrenor principal

Cristiano Ronaldo nu a fost accidentat. A fost acolo, la fel ca oricare al jucător al nostru și ne-a dăruit victoria în final. Este OK, a fost foarte combativ, a alergat foarte mult, și-a ajutat coechipierii mereu. Am vorbit puțin în legătura cu momentul când va executa el lovitura de departajare, asta a fost istoria”, a declarat Zidane la conferința de presă, potrivit site-ului uefa.com.

La rândul său, Diego Simeone, antrenorul echipei Atletico Madrid, a declarat, sâmbătă seară, după înfrângerea formației sale în finala Ligii Campionilor, că jucătorii săi trebuie să treacă rapid peste acest eșec și să continue să muncească din greu.

„Un astfel de meci te îmbătrânește cu câțiva ani. Mai întâi, felicitări pentru Real Madrid – încă o dată ne-au fost superiori, de această dată la loviturile de departajare. Am început meciul slab, dar apoi am început să ne organizăm, din minutul 20 sau 25. În repriza secundă, puteam să egalăm foarte rapid și intențiile noastre erau mai clare. Aveam capacitatea să atacăm. Ambele echipei au avut ocazii. Am reușit un 1-1 în timp regulamentar, iar în prelungiri s-a resimțit oboseala pentru jucătorii ambele formații.

Nimeni nu ține minte echipa care a pierdut o finală – să ratezi două șanse de a câștiga trofeul este un eșec major. Trebuie să trecem repede peste acest eșec, să ne vindecăm rănile.

Echipa care câștigă e mereu cea mai bună – Real Madrid a fost superioară pentru că a câștigat trofeul. Am avut șansă să devenim campioni, dar nu am profitat de ea. Trebuie să muncim din greu în continuare. Este necesar să analizez imediat situația în ceea ce mă privește.

Acum, avem nevoie să ne întoarcem acasă și să ne vindecăm rănile alături de oamenii care ne-au susținut mereu. Dai totul, faci tot ce poți, ajungi în două finale, dar le pierzi pe amândouă. Când pierzi 1-4 după prelungiri, conducând cu 1-0 o bună perioadă de timp, iar a doua finală o pierzi la loviturile de departajare, nu e deloc ușor, dar viața mea nu a fost niciodată ușoară. Să bifezi două finale de Liga Campionilor în trei ani este o mare realizare pentru un club precum Atletico Madrid, dar eu nu pot fi mulțumit cu ce am reușit”, a declarat Simeone, la conferința de presă, potrivit site-ului uefa.com.