Președinte FIFA, condoleanțe pentru Patrick Ekeng

Publicat: 07 05. 2016, 14:20
Actualizat: 31 10. 2016, 15:32

FIFA și fotbalul mondial sunt în doliu astăzi, după decesul fotbalistului Patrick Ekeng se arată în comunicatul forului internațional.

„Sunt incredibil de trist să aflu despre moartea lui Patrick Ekeng. În astfel de momente cuvintele par prea puține. Am citit mesajele pe care i le-au transmis colegii săi, clubul său din România și foștii coechipieri. Am văzut cât era de iubit. Vreau să transmit sincere condoleanțe familiei fotbalistului, prietenilor și în mod special jucătorilor și fanilor echipei Dinamo București dar și ai naționalei Camerunului. Gândurile mele sunt alături de ei astăzi.” a spus Giani Infantino, președintele FIFA

Site-ul oficial al FIFA notează că fotbalistul a căzut din picioare în minutul 70 al meciului dintre Dinamo și Viitorul Constanța.

Ekeng și-a început cariera în Camerun, la Canon Yaoundé, iar mai târziu a evoluat pentru Le Mans, în Franța, Lausanne în Elveția și Cordoba în Spain. Înainte de a debuta la naționala statului Camerun, Ekeng a jucat pentru naționala sub 20 de ani a țării sale, cu care a participat la Cupa Mondială din 2009 din Egipt.

Camerunezul Patrick Ekeng (26 de ani) a murit după ce a suferit un șoc cardiogen și s-a prăbușit pe teren în minutul 69 al partidei Dinamo – Viitorul, scor 3-3, la doar șapte minute după ce intrase pe teren. Medicii au încercat să-l resusciteze pe mijlocaș peste 80 de minute, fără succes însă.