Președintele federației ruse, sancționat de WTA pentru insulte la adresa surorilor Williams

Publicat: 18 10. 2014, 12:45
Actualizat: 20 02. 2019, 17:21

„Declarațiile lui Șamil Tarpișev la televiziunea rusă referitoare la două dintre cele mai mari sportive din istoria tenisului feminin sunt insultătoare, degradante și nu-și au locul în sportul nostru”, a declarat președintele WTA, Stacey Allaster.

Într-un interviu recent la televiziunea rusă, Tarpișev a vorbit despre un meci în care „Maria Șarapova juca împotriva unui dintre frații Williams”.

Pe lângă amendă, Tarpișev a fost suspendat un an din circuit. WTA vrea să-l îndepărteze și de la conducerea turneului Kremlin Cup de la Moscova.

Allaster a spus că a primit o scrisoare de la Tarpișev în care acesta recunoaște faptele, dar acest fapt nu înseamnă că nu trebuie să-și ceară scuze surorilor Williams.

Serena, 33 de ani și numărul 1 mondial, are 18 titluri de Grand Slam în palmares, iar Venus, 34 de ani, a câștigat șapte turnee de Mare Slam.