Primul club din România care nu îl vrea pe Ianis Hagi: „Unde să să joace? De ce să vină?”

Publicat: 19 11. 2017, 18:17

Alexandru Băluță, fotbalistul celor de la CS U Craiova, a spus Ianis nu are loc în Bănie, scrie Pro Sport.

În vârstă de 19 ani, Hagi junior nu a prins deloc minute la echipa mare a Fiorentinei după venirea lui Stefano Pioli pe banca tehnică, fiind trimis deseori să joace la Primavera. Nemulțumit fiind de statutul său, Ianis ar putea schimba echipa, iar tatăl său, Gheorghe Hagi, caută deja variante.

După ce „Regele” a spus că ar prefera ca fiul său să se întoarcă în Liga 1, în dauna unei treceri în liga a doua din Italia la Pescara, chestionat pe această temă – Alexandru Băluță, fotbalistul celor de la CS U Craiova -, spune că internaționalul de tineret nu ar avea loc în Bănie.

„Ianis Hagi nu are loc aici. Unde să joace? De ce să vină? Suntem mulți jucători de valoare foarte importanți pentru această echipă, ne-am integrat bine, iar lui i-ar fi foarte greu să se impună aici. Ianis este un jucător de valoare, dar mai mult nu vreau să comentez”, a declarat Alexandru Băluță, potrivit TelekomSport.