Pugiliștii Floyd Mayweather și Manny Pacquiao au ajuns la un acord în privința testelor antidoping

Publicat: 14 03. 2015, 09:44

Acest aspect a reprezentat o problemă la negocierile din 2010, când s-a încercat să se stabilească disputarea unui meci între Mayweather și Pacquiao.

Conform înțelegerii, Agenția Americană Antidoping (USADA) va putea preleva eșantioane de sânge și de urină de la ambii pugiliști în orice moment de acum până la meciul din luna mai. Cei doi vor fi testați și după meci.

Eșantioanele vor fi trimise la laboratoare ce pot descoperi dacă există hormoni de creștere, EPO sau orice altă substanță interzisă.

Președintele USADA, Travis Tygart, a declarat că prin acest acord Mayweather și Pacquiao transmit „un mesaj important cu privire la importanța unei competiții curate și sigure”.

Americanul Floyd Mayweather va boxa cu filipinezul Manny Pacquiao în 2 mai, la MGM Grand Arena din Las Vegas.

Floyd Mayweather, 37 de ani, este neînvins în 47 de meciuri, iar Pacquiao, 36 de ani, are 57 de victorii și cinci înfrângeri în 64 de partide.

Americanul deține centurile WBC și WBA la categoria supermijlocie, iar Pacquiao are centura WBO.