Reacția lui Duckadam după ce Sânmărtean a semnat cu echipa lui Pițurcă

Publicat: 07 01. 2015, 15:59

”Nu mă surprinde deloc. Fiecare jucător are o familie și atunci încearcă să meargă la un salariu mai mare. Nu m-a surprins deloc. Lucian Sânmărtean a semnat cu echipa lui Pițurcă din vară. Deci, practic, el încă este jucătorul Stelei. Vom vedea ce se va întâmpla în continuare. Depinde dacă cei cu care a semnat și-l doresc de acum sau așteaptă până în vară”, a declarat Duckadam.

El a mai spus că, în opinia sa, Steaua nu va slăbi prin plecarea lui Sânmărtean. ”A făcut un sezon bun, dar Steaua a arătat foarte bine și înainte de venirea lui, a câștigat și fără el titlul. Cred că avem jucători care așteaptă de mult timp să joace, cum ar fi Breeveld, Stanciu sau Iancu. Cred că suntem acoperiți din toate punctele de vedere. Nu ne gândim la un înlocuitor pentru Sânmărtean, el este încă jucătorul nostru”, a mai spus Duckadam.