Reacția UEFA după incidentele dintre suporterii ruși și englezi

Publicat: 12 06. 2016, 13:27

Incidentele au continuat și în stadion, la finalul partidei, atunci când galeria Rusiei a intrat peste cea a Angliei. Un video șocant oferit de cei de la ESPN arată cum măsurile de securitate ale poliției franceze nu au fost suficiente și un fan rus a intrat cu un pistol pe stadion. E drept, este vorba despre un pistol de semnalizare. Suporterul rus a tras cu acest pistol și a trimis o torță peste întreg stadionul, direct în mijlocul galeriei Angliei.

31 de suporteri au fost răniți, iar unul se află în stare gravă, în urma confruntărilor violente de pe străzile din Marsilia, înaintea meciului Anglia-Rusia, de la Euro 2016.

UEFA a anunțat că a deschis o procedură disciplinară și anchetează evenimentele de la Anglia – Rusia în vederea luării măsurilor care se impun.

Oficialii UEFA au condamnat, prin intermediul unui comunicat de presă, violențele de stradă ce au avut loc la Marsilia, înainte meciului dintre Rusia și Anglia, de sâmbătă seară. 

Forul european a anunțat că nu poate exclude Rusia sau Anglia de la Campionatul European deoarece ceea ce se întâmplă în afara stadioanelor nu intră sub incidența UEFA.

„UEFA condamnă incidentele petrecute în orașul Marsilia. Cei care au fost implicați în manifestările violente nu au ce să caute în fotbal. UEFA poate lua măsuri disciplinare doar în cazul în care aceste incidente au loc în perimetrul stadioanelor.” se arată în comunicatul forului european.

Orașul francez Marsilia a fost începând de joi noapte sub asediul huliganilor ruși și britanici care s-au bătut pe străzile vechiului port francez. S-au folosit sticle, pahare sau mobilierul teraselor din oraș. Forțele de ordine au fost depășite în multe situații și s-a apelat la gaz larimogen pentru ca cele două tabere să fie despărțite.

Unul dintre suporterii englezi se află în comă la unul dintre spitalele din Marsilia.