Reghecampf își bate iar joc de fotbalistul Stelei: Când o să avem bagaje, o să cărăm ceva, Alexandru Tudorie o să ne ajute

Publicat: 03 12. 2016, 17:38

Alexandru Tudorie (21 de ani) a evoluat în șapte partide de campionat în acest sezon (trei ca titular) și a înscris un singur gol. Tudorie s-a transferat la Steaua de la Oțelul, în 2015.

„Tudorie e bine. E înalt, are 1.90, este frumos. Este la echipa a doua, va juca un meci. E bine. A fost pe teren. De ce nu l-ați întrebat după meciul în care a fost titular? Mă întrebați pe mine? Cum a văzut el meciul pe care l-a jucat? O să ne ajute. Când o să avem bagaje, o să cărăm ceva, o să ne ajute. Deocamdată e la echipa a doua. Trebuie să joace bine acolo, trebuie să joace mult mai bine cand intră la echipa mare. Fără supărare, fără ocolișuri. Ăsta este nivelul. Eu nu pot să-i apăr mai mult, ei se apără singuri când intră pe teren.

Să nu credeți că eu am ceva împotriva unui jucător. Eu mi-aș dori foarte mult ca un jucător tânăr să reușească și să devină titular de drept la Steaua, așa cum a făcut-o Ovidiu Popescu. Jucătorii trebuie să înțeleagă faptul că ajung la Steaua să câștige campionate, să joace în Liga Campionilor, să respecte regulile, să fie presiune”, a precizat Reghecampf.

În cadrul etapei a 19-a din Liga 1, Steaua primește vizita Pandurilor, duminică, de la ora 20:30, pe Arena Națională din Capitală. Bucureștenii vin după eșecul din derby cu Dinamo, scor 1-3, dar se află în continuare pe prima poziție în clasament.