Reghecampf le dă steliștilor cea mai proastă veste posibilă: ”Nu se poate la infinit”

Publicat: 21 12. 2015, 08:40

”Din câte știu, Varela are o clauză în contract. Va pleca dacă cineva va plăti suma respectivă. Nu e niciun fel de problemă. Jucătorii de valoare nu pot fi ținuți la echipă la infinit, mai ales în România. Dacă vor fi oferte din străinătate, cu siguranță va pleca. Nu e niciun fel de problemă, vom reuși să aducem alți jucători pe postul lui Varela”, a declarat Reghecampf citat de Digisport.

Meciul de luni seară de la Pitești, contra celor de la ACS Poli Timișoara, poate fi ultimul al lui Fernando Varela în tricoul Stelei. Fundașul central, în vârstă de 28 de ani, se va opera săptămâna viitoare de hernie inghinală, după care va vedea la ce echipă va evolua din 2016. Varela mai are contract cu Steaua până la 30 iunie 2016.