Risc enorm pentru Steaua: cum au evitat în ultima secundă dezastrul

Publicat: 08 11. 2015, 10:39

Iuliu Mureșan, președintele formației CFR Cluj, pe stadionul căreia se va juca Steaua – FC Botoșani, susține că bucureștenii puteau pierde la masa verde meciul, dacă botoșănenii nu erau de acord să vină la Cluj în loc de București.

„E adevărat că dacă Botoșani nu era de acord să joace la Cluj, nu s-ar fi jucat. Trebuia noi să fim de acord și echipa oaspete. Steaua putea pierde meciul. Dacă erau ambele echipe de acord, meciul se putea juca la Botoșani. Dacă Botoșaniul se opunea, atunci era o problemă pentru Steaua. Trebuie să avem un fair play”, a declarat Iuliu Mureșan, citat de Digisport.

„Ziua de disputare a meciului sau localitatea se schimbă numai cu acordul celeilalte echipe, cu cel puțin 7 zile înainte, cu excepția jocurilor din Liga a 3-a (programate în ziua de vineri) care, la cererea clubului gazdă (transmisă FRF cu minimum 10 zile înainte), pot fi programate în zilele de sâmbătă, la ora etapei, fără acordul echipei vizitatoare”, spune punctul B, din aliniatul 3 al Articolului 13 din ROAF (Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice).

Totuși, Liga Profesionistă de Fotbal a explicat că varianta lui Iuliu Mureșan nu stă în picioare, deoarece în acest caz a fost vorba despre o ” situație de forță majoră”, iar LPF a dispus schimbarea stadionului și a localității de disputare a partidei.