ROMÂNIA – GRECIA, în BARAJUL pentru Campionatul Mondial 2014 din Brazilia

Publicat: 22 10. 2013, 00:12
Actualizat: 22 10. 2013, 00:12

UPDATE. A început TRAGEREA LA SORȚI pentru BARAJUL pentru CM 2014. Iată meciurile:

PORTUGALIA – SUEDIA

UCRAINA – FRANȚA

GRECIA – ROMÂNIA

ISLANDA – CROAȚIA.

ANDRE JACQUES GARNERIN și primul salt cu parașuta. Google Doodle la 216 ani de la un moment istoric

Meciurile vor avea loc pe 15 și 19 noiembrie. România joacă meciul decisiv pe teren propriu.

ȘTIREA INIȚIALĂ. TRAGERE LA SORȚI BARAJ CM 2014. ROMÂNIA își va afla, luni, adversara din barajul de accedere la Cupa Mondială din 2014, din Brazilia, TRAGEREA LA SORȚI fiind programată la sediul FIFA de la Zurich de la ora 15.00.

ROMÂNIA poate întâlni la baraj Croația, Grecia, Ucraina sau Portugalia, care sunt capi de serie. Celelalte echipe calificate la baraj sunt Franța, Islanda și Suedia.

Cele opt echipe vor fi împărțite în două urne. Tragerea la sorți va însemna împerecherea a câte unei naționale din fiecare urnă, cele două bile urmând a fi plasate într-o a treia urnă, centrală. Prima echipă extrasă din această din urmă urnă va fi gazda jocului din cadrul primei manșe, programată în ziua de 15 noiembrie, iar cea de-a doua reprezentativă extrasă va găzdui manșa secundă, ce va avea loc la 19 noiembrie.

La tragerea la sorți va fi prezent și selecționerul Victor Pițurcă.