S-a încheiat sezonul 2022 în Formula 1! Max Verstappen campion mondial, la constructori a triumfat Red Bull! Care sunt clasamentele finale și punctajele

Publicat: 20 11. 2022, 22:03

Olandezul Max Verstappen, deja campion mondial, a câştigat, duminică, Marele Premiu de Formula 1 de la Abu Dhabi, ultima cursă a sezonului, disputată pe circuitul Yas Marina.

Verstappen a fost urmat de pilotul Ferrari, monegascul Charles Leclerc şi de spaniolul Sergio Perez (Red Bull).

Pentru Verstappen este a 15-a victorie a sezonului.

Verstappen a fost cronometrat pe circuitul Yas Marina cu timpul de 1h 27 min. 45 sec. 914/1000 (306,193 km), fiind urmat la 8 sec. 771/1000 de Leclerc şi la 10 sec. 093/1000 de mexicanul Sergio Perez (Red Bull), care a încheiat astfel sezonul pe locul 3 în clasamentul piloţilor.

S-a încheiat sezonul 2022 în Formula 1! Max Verstappen campion mondial, la constructori a triumfat Red Bull! Care sunt clasamentele finale și punctajele

Ferrari şi-a păstrat astfel locul secund în clasamentul constructorilor după Red Bull, în timp ce Mercedes a încheiat pe locul 3 după cea de-a 22-a şi ultima etapă a sezonului, care a marcat şi ultima cursă din carieră pentru cvadruplul campion mondial german Sebastian Vettel (2010-2013), clasat pe locul 10 duminică şi locul 12 mondial.

Clasamentul piloţilor

1. Max Verstappen (Olanda) 454 pct campion
2. Charles Leclerc (Monte Carlo) 308
3. Sergio Perez (Mexic) 305
4. George Russell (Marea Britanie) 275
5. Carlos Sainz Jr (Spania) 246
6. Lewis Hamilton (Marea Britanie) 240
7. Lando Norris (Marea Britanie) 122
8. Esteban Ocon (Franţa) 92
9. Fernando Alonso (Spania) 81
10. Valtteri Bottas (Finlanda) 49
11. Daniel Ricciardo (Australia) 37
12. Sebastian Vettel (Germania) 37
13. Kevin Magnussen (Danemarca) 25
14. Pierre Gasly (Franţa) 23
15. Lance Stroll (Canada) 18
16. Mick Schumacher (Germania) 12
17. Yuki Tsunoda (Japonia) 12
18. Zhou Guanyu (China) 6
19. Alexander Albon (Thailanda) 4
20. Nicholas Latifi (Canada) 2
21. Nyck de Vries (Olanda) 2
22. Nico Hulkenberg (Germania) 0

Clasamentul constructorilor:

1. Red Bull 759 pct campioană
2. Ferrari 554
3. Mercedes 515
4. Alpine-Renault 173
5. McLaren-Mercedes 159
6. Alfa Romeo 55
7. Aston Martin-Mercedes 55
8. Haas-Ferrari 37
9. AlphaTauri-Red Bull 35
10. Williams-Mercedes 8