Scandal în Cupa României. Niculescu: Trăiesc un coșmar, am văzut lipsă de caracter la CFR Cluj

Publicat: 03 12. 2014, 00:04

„Trăiesc un coșmar, mi se întâmplă a doua oară în viață și culmea cu aceeași echipă. Trăiesc un blestem, trebuie să analizez jocul și apoi mai vorbesc. Sunt supărat, sunt frustrat, este incredibil ce se întâmplă, am condus cu 3-0 și nu ne-au ppus nicio problemă până în minutul 60. Dar am văzut lipsă de caracter, la fel am trăit cu ei și la meciul de la Universitatea Cluj. Eram obișnuit cu ei, problema e că i s-a insuflat acest lucru, de a nu avea caracter. Îmi asum acest rezultat, vina este a noastră, a fost un penalti ușor acordat, care i-a băgat în joc, dar nu e vina arbitrilor”, a declarat Niculescu.

Formația CFR Cluj s-a calificat în semifinalele Cupei României-Timișoreana, după ce a învins, cu scorul de 4-3, echipa de ligă secundă CS Mioveni, în sferturile de finală ale competiției, în care în minutul 62 clujenii erau conduși cu scorul de 3-0.

Pentru CS Mioveni au marcat Stoica ’36, Nilă ’51, ‘Galan ’59, iar pentru CFR au încris Tade ’62 (penalti), ’87, Chanturia ’68 și Ivanovksi ’90+4.

Golul de 3-3 marcat de clujeni a fost contestat de CS Mioveni, deoarece gazdele așteptau să primească mingea înapoi de la adversari, după ce o trimiseseră în afara terenului pentru a permite medicilor să intre pe teren, însă clujenii au ales să continue faza.