SCANDAL în Liga I. Un antrenor român VA AJUTA Ungaria la meciul cu tricolorii

Publicat: 14 09. 2014, 09:44
Actualizat: 13 07. 2016, 21:09

Miriuță, bun prieten cu selecționerul maghiar Atilla Pinter, a declarat că îi va da acestuia toate informațiile de care are nevoie despre naționala României.

”Chiar mă aștept să fiu căutat de Pinter, sunt foarte bun prieten cu el. Voi discuta cu el și îi voi da orice informații are nevoie de la mine. De ce să nu-i dau?”, a declarat Miriuță.

Tehnicianul CFR-ului a declarat că îl va ajuta pe Pinter chiar dacă Ciprian Deac, jucătorul echipei sale, va fi convocat la națională, lucru considerat însă puțin probabil de Miriuță. ”Stați liniștiți că nu va fi convocat”, a spus antrenorul.

Vasile Miriuță, născut la Baia Mare, a evoluat 9 meciuri pentru naționala Ungariei. În plus, el a evoluat opt ani la Gyor, Videoton, Ferencvaros, Ujpest și Honved, în prima ligă maghiară. În România, el a jucat la Baia Mare, Dinamo și Gloria Bistrița și le-a antrenat pe Ceahlăul și CFR Cluj.