Simona Halep a depășit un milion de fani pe Facebook. Câți fani au cei mai importanți sportivi din România

Publicat: 04 11. 2014, 20:50
Actualizat: 05 11. 2014, 10:12

Simona Halep și-a anunțat la 7 august lansarea paginii oficiale pe rețeaua de socializare Facebook, iar în prima zi sportiva avea deja aproape 450.000 de fani.

Într-un top al personalităților din lumea sportului din România, Halep este urmată de Gheorghe Hagi (552.000 de fani), Ciprian Marica (368.000), Nadia Comăneci (aproape 29.000) și Horia Tecău (25.000).

De asemenea, Halep ocupă poziția secundă într-un clasament în care sunt incluse și echipele de fotbal din România, fiind devansată doar de Steaua (1,7 milioane de fani).

Dintre participantele la Turneul Campioanelor de la Singapore, Halep ocupă poziția a cincea, fiind depășită de Maria Șarapova (15 milioane de fani), Ana Ivanovici (2,8 milioane) Serena Williams (2,6 milioane) și Caroline Wozniacki (1,2 milioane), dar înaintea canadiencei Eugenie Bouchard (912.000), polonezei Agnieszka Radwanska (711.000) și a cehoaicei Petra Kvitova (484.000).

Cei mai urmăriți jucători din tenisul masculin sunt Rafael Nadal (14,85 de milioane de fani), Roger Federer (14,71 de milioane), Novak Djokovici (5,4 milioane) și Andy Murray (2,85 de milioane).