Simona Halep risca să fie sancționată după ce s-a ajutat de un procedeu considerat ilegal în timpul semifinalei cu Kerber

Publicat: 25 01. 2018, 16:35

„Concentrează-te și taci din gură”, i-a transmis australianul Simonei, care și-a recăpătat calmul și a trecut de „Angie”, nu înainte de a salva două mingi de meci. Halep se va lupta cu Wozniacki pentru trofeu, sâmbătă, însă până atunci ar putea avea ceva probleme, scrie PROSPORT

Ce riscă Simona înaintea finalei de la Australian Open

Dacă organizatorii de la Australian Open se vor autosesiza sau în cazul în care Kerber o va acuza pe Halep, liderul mondial riscă să fie sancționată chiar înaintea finalei cu Wozniacki! Conform regulamentului, nu antrenorii sunt pedepsiți după o astfel de abatere, ci au de suferit sportivii care primesc indicațiile din tribune. O altă jucătoare importantă a fost amendată din același motiv la ediția din 2018 a turneului de la Australian Open. Este vorba de Dominika Cibulkova, care va scoate din buzunar 3.130 de dolari.

În mod normal, arbitrul de scaun, care din fericire pentru Simona nu a fost vigilent, trebuia să o avertizeze pe jucătoare în timpul meciului. Problema „coachingului” ilegal în tenis a fost intens dezbătută de-a lungul timpului, chiar Roger Federer declarându-se împotriva acestui procedeu. În schimb, Novak Djokovic, Rafael Nadal sau Victoria Azarenka au fost acuzați de adversari că recurg la trucul interzis de regulament împreună cu echipele lor.