SIMONA HALEP s-a calificat în semifinale la Shenzen

Publicat: 08 01. 2015, 10:19

Halep a învins-o, în sferturile de finală, cu scorul de 6-3, 6-3, după o oră și două minute, pe Aleksandra Krunici (Serbia), jucătoare venită din calificări și poziția 84 în ierarhia mondială.

În semifinale, Simona Halep o va întâlni pe Saisai Zheng (China), locul 97 WTA, care a trecut, cu scorul de 3-6, 7-6 (2), 6-2, de Zarina Dias (Kazahstan), a patra favorită a competiției și poziția 32 în clasamentul mondial. Halep și Zheng (20 de ani) nu s-au mai întâlnit în circuitul WTA.

Pentru calificarea în semifinale la Shenzen, Simona Halep va primi 110 puncte WTA și un cec în valoare totală de 29.730 de dolari.