Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului de la Cincinnati. „Sunt un pic obosită acum, pentru că am avut mult de alergat astăzi”

Publicat: 22 08. 2015, 09:43

This browser does not support the video element.

Partida a durat o oră și 41 de minute și la capătul ei Halep a obținut a doua prezență la rând în semifinalele unui turneu WTA, după ce săptămâna trecută ea a atins aceeași fază la Toronto.

Începutul de meci a fost destul de complicat pentru Halep, care s-a văzut condusă cu 2-0, după un break în primul ghem. Cu un serviciu puternic și plasat, Pavliucenkova a dominat jocul atât timp cât resursele sale fizice au fost la un nivel înalt. Ea a condus cu 3-1 și 4-2, dar a fost egalată la 4. Din acel moment, Halep, obosită după două partide de aproape trei ore, a gestionat cu atenție meciul, a început să lungească un pic punctele și să profite de limitele de mobilitate și de tehnică ale rusoaicei.

Cele două jucătoare și-au fructificat serviciul până la 6-6, nu înainte ca Simona Halep să rateze o primă minge de set la 6-5. În tie-break, Halep a avut 4-0, Pavliucenkova s-a apropiat la 4-3, dar românca nu a mai greșit până la final și a câștigat primul set după 63 de minute.

În setul al doilea, Simona Halep a condus cu 3-0, după două break-uri. Pavliucenkova a obținut și ea câte un rebreak, la acest scor și la 4-1, însă nu a putut-o împiedica pe Halep să se impună cu 6-2.

„Sunt foarte fericită că am putut câștiga acest meci și obține calificarea în semifinale aici pentru prima dată. Mi-a plăcut acest meci și am jucat bine. Sunt un pic obosită acum, pentru că am avut mult de alergat astăzi, dar am reușit să joc agresiv și să lupt pentru fiecare punct”, a declarat sportiva română, aflată acum la un meci de revenirea pe locul 2 WTA.

În următorul meci, Halep va evolua, duminică, după ora 03.30, împotriva jucătoarei sârbe Jelena Jankovici, locul 25 WTA, care a trecut, în sferturi, de Anna Karolina Schmiedlova din Slovacia, locul 41 WTA, cu scorul de 6-4, 6-2.

Simona Halep (23 de ani) și Jelena Jankovici (30 de ani) s-au întâlnit de șase ori în carieră, jucătoarea din Constanța impunându-se în ultimele cinci partide. În ultimele două meciuri dintre cele două, Halep a câștigat, în acest an, la 22 martie, în finala turneului de la Indian Wells (SUA), cu scorul de 2-6, 7-5, 6-4, și săptămâna trecută, în turul al doilea al Rogers Cup, cu 6-3, 6-4.

La Cincinnati, în cealaltă semifinală vor evolua americanca Serena Williams, locul 1 WTA, și ucraineanca Elina Svitolina, locul 20 WTA și cap de serie numărul 14.

Calificarea în penultimul act al Western&Southern Open este recompensată cu un premiu de 120.500 de dolari și cu 350 de puncte WTA.

Prin accederea în penultimul act, Simona Halep a obținut cea mai bună performanță a ei la Western&Southern Open. În cazul în care va ajunge în finală la Cincinnati, Halep va reveni pe locul 2 WTA, depășind-o pe rusoiaca Maria Șarapova.

Locul 2 în clasamentul WTA de săptămâna viitoare este important la stabilirea capilor de serie pentru ultimul Grand Slam al anului, US Open, competiție care va începe la 31 august. A doua favorită va avea certitudinea că nu o va întâlni înaintea finalei pe americanca Serena Williams.