Simona Halep s-a retras din turneul de la Doha. Prima reacție a româncei

Publicat: 16 02. 2018, 20:20

Românca nu va juca nici la Dubai, potrivit ProSport

Motivul invocat, oficial, este „accidentare la picior”.

„Sunt surprinsă că am reușit să joc trei meciuri și să le câștig. Am simțit durere în fiecare zi, nu a fost ușor de gestionat situația. Nu am avut prea mult timp să mă recuperez înaintea acestui turneu, dar astăzi a fost prea mult și am decis să mă opresc”, a declarat Simona Halep, scrie ProSport

Totuși, Simona Halep poate părăsi turneul de la Doha ca numărul unu mondial, în cazul în care Angelique Kerber o învinge pe Caroline Wozniacki. 

În timpul sfertului de finală cu Bellis, Simona Halep a cerut din nou intervenția lui Andrei Pavel, într-un moment în care servea pentru meci, game-ul fiind foarte important în condițiile în care piciorul îi crea probleme, iar un meci lung nu ar fi avantajat-o deloc.

Fostul tenismen și-a intrat în rol și i-a dat sfaturi importante numărului doi mondial.

Halep a pătruns în semifinalele turneului de la Doha, acolo unde o va întâlni pe Garbine Muguruza, o aversară mult mai dificilă decât CiCI Bellis, care s-a înclinat în două seturi în fața Simonei, scor 0-6, 4-6.

Totuși, în finalul meciului, în momentul în care constănțeanca se pregătea să servească pentru meci, aceasta a ridicat racheta și a cerut intervenția lui Pavel:

„-Mă doare piciorul.
– Am văzut, am văzut. Joacă cu primul serviciu slice acum. Ia punct după punct și încearcă să joci prima tu. Știi că 90% vine un nou cross și după aia poți juca lung de linie. Încearcă să rămâi acolo. Dacă dă ea bine, dă bine. Acceptă chestia asta. Cross, lung de linie, cross, lung de linie.

– Dau prea drept.
– Da, dai drept, pentru că te ține acolo. Ia punct după punct. Ai un plan, unde dai serviciul și următoarea minge. Hai!”, a fost dialogul dintre cei doi.

În cele din urmă, Simona a câștigat fără probleme game-ul decisiv și își continuă astfel cursa spre numărul 1 WTA, după 6-0, 6-4 cu cea mai tânără jucătoare din Top 50 WTA.

Totuși, ziua pentru româncă nu s-a încheiat aici. Simona va fi cu ochii pe sfertul de finală dintre Caroline Wozniacki și Angelique Kerber, meci pe care daneza e nevoită să-l câștige pentru a rămâne pe primul loc mondial.