Steaua, avertizată. ”Vor lua titlul, dar la anul nu știu ce va fi”

Publicat: 19 12. 2014, 11:20

”Chiar dacă vor pleca câțiva jucători în iarnă, sunt sigur că Steaua nu va avea probleme în lupta la titlu. Totuși, nu știu din vară ce va fi. În acest sezon, chiar și cu aceste plecări, Steaua rămâne favorită certă la câștigarea titlului. Când joci în preliminarii în Europa, întâlnești echipe mai puterince decât cele din campionatul intern. Ideal ar fi să se cumpere niște jucători valoroși, dar acum depinde și de bugetul echipei”, a declarat Dorin Goian.

Fostul stelist spune că echipa campioană nu se poate baza, începând cu anul viitor, numai pe jucători care prind un sezon bun la echipe mai mici, aduși pe bani nu foarte mulți. ”Steaua nu vrea să dea mulți bani pe achiziționarea jucătorilor și se bazează pe jucătorii care prind un sezon bun la alte echipe și apoi vin acolo. De multe ori, s-a întamplat ca acești jucători să nu confirme. La Steaua, toată lumea așteaptă că orice jucător să se adapteze repede (…) A fost si cazul lui Lemnaru, care nu s-a adaptat și s-a întors înapoi. E posibil să se întâmple același lucru și cu Mihai Roman (n.r. acontat de Steaua de la Pandurii)”, a mai spus Goian.

Fostul stelist, care activează în prezent în Grecia, spune că Lucian Sânmărtean, unul dintre cei mai apreciați steliști, ar trebui păstrat. ”Sânmărtean a jucat foarte bine la Steaua, în ciuda vârstei. El a prins un sezon bun, acum depinde și de pretențiile lui financiare. Ideal ar fi să rămână”, a declarat Goian, care a precizat că totul depinde de plafonul de salarii impus la Steaua.