STEAUA – CHELSEA 1-0. Aproximativ 500 de fani sărbătoresc în Piața Universității victoria Stelei în meciul cu Chelsea

Publicat: 08 03. 2013, 08:49
Actualizat: 03 10. 2018, 00:55

Aproximativ 500 de fani sărbătoresc în Piața Universității din Capitală victoria obținută de echipa Steaua în meciul cu formația Chelsea Londra, scor 1-0, în prima manșă a optimilor de finală ale Ligii Europa.

Autocarul cu echipa antrenată de Laurențiu Reghecampf nu a trecut prin zonă, plecând direct la hotel, unde a intrat în cantonament pentru meciul cu Ceahlăul Piatra Neamț, din etapa a XXII-a a Ligii I.

Față de felul în care au sărbătorit în 21 februarie calificarea Stelei în optimile Ligii Europa, după returul cu Ajax Amsterdam, acum fanii steliști sunt mult mai liniștiți.

Formația Steaua a învins, joi, pe Arena Națională, cu scorul de 1-0 (1-0), deținătoarea trofeului Ligii Campionilor, echipa engleză Chelsea Londra, într-un meci din prima manșă a optimilor de finală ale Ligii Europa. Unicul gol a fost marcat de Rusescu, în minutul 34, care a transformat penaltiul obținut tot de el după ce a fost faultat în careu de Bertrand.

Partida retur se va disputa la 14 martie, la Londra.