STEAUA – CHELSEA. Sute de suporteri britanici în Centrul Vechi. Ce i-a dezamăgit în București

Publicat: 01 10. 2013, 18:37
Actualizat: 29 07. 2014, 21:03

STEAUA – CHELSEA. Sute de suporteri ai echipei Chelsea Londra, veniți pentru meciul echipei lor contra Stelei, au împânzit, marți, Centrul Vechi al Capitalei, umplând barurile din zonă.

Suporterii, care sunt siguri că Chelsea va învinge diseară pe Steaua, s-au declarat puțin dezamăgiți de vremea de afară. Mulți dintre ei au mai fost la București, cel mai recent în martie, când Chelsea a jucat tot cu Steaua, iar vremea era mult mai prietenoasă decât în Marea Britanie.

Delegația grupării engleze Chelsea Londra a sosit, luni, la București. Jucătorii și staful tehnic au fost duși la salonul oficial al Aeroportului Internațional Henri Coandă, de unde au plecat cu autocarul spre Hotelul Marriott la care vor locui pe timpul șederii în Capitală.

Managerul echipei Chelsea, Jose Mourinho, a declarat, luni, la Arena Națională, că Steaua este o echipă bună, organizată, care merită să joace în grupele Ligii Campionilor, precizând că este sigur că formația antrenată de Laurențiu Reghecampf va obține puncte în Grupa E.

Peste 900 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura măsurile de ordine publică și siguranța spectatorilor ce vor fi prezenți la meciul Steaua – Chelsea.

Potrivit unui comunicat remis agenției MEDIAFAX, accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 19.15 doar pe bază de bilete și invitații.

Pentru a evita aglomerația în jurul punctelor de intrare în stadion, Jandarmeria Capitalei recomandă suporterilor să vină din timp, începând cu ora deschiderii porților de acces. Jandarmeria Capitalei recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii și liniștii publice, delimitându-se de orice formă de violență verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.
Suporterii pot achiziționa bilete de intrare și în ziua desfășurării partidei după următorul program: – Casa de bilete din B-dul Basarabia: până la ora 18.45; – – Casele de bilete din B-dul Pierrre de Coubertin și Str. Maior Ion Coravu: până la ora 21.45;

Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanților la această competiție sportivă.

De asemenea, spectatorilor le este interzis sã ocupe alte locuri decât cele prevãzute pe documentele de acces, precum și refuzul eliberãrii acestora la avertismentul verbal al reprezentanților societății specializate de protecție și pazã sau al forțelor de ordine. De asemenea, este interzisă afișarea de inscripții care incită la ura națională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel și la violență. Intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor și protecția arbitrilor, îndrumarea și supravegherea publicului în stadion se realizează cu agenți ai societății de pază și protecție contractată de organizator.