STEAUA în GRUPELE EUROPA LEAGUE 2012-2013. Prezentarea adversarilor VfB Stuttgart, FC Copenhaga și Molde

Publicat: 31 08. 2012, 17:42
Actualizat: 31 08. 2012, 17:42

STEAUA va întâlni în GRUPELE EUROPA LEAGUE 2012-2013 pe STUTTGART, FC COPENHAGA și MOLDE.

VfB STUTTGART s-a înființat în 1963 și a câștigat de cinci ori titlul de campionană, de trei ori cupa și o dată supercupa.

STUTTGART a terminat pe locul șase în Bundesliga în sezonul 2011-2012 și s-a calificat în play-off-ul EUROPA LEAGUE unde a eliminat formația antrenată de Dan Petrescu, Dinamo Moscova, după 2-0 pe teren propriu și 1-1 în deplasare.

În sezonul 2012-2013 din Bundesliga, STUTTGART a debutat cu o înfrângere, 0-1 pe teren propriu în fața lui Wolfsburg.

Conform site-ului transfermarkt.de, lotul lui VfB STUTTGART valorează 93.6 milioane de euro.

FC COPENHAGA s-a înființat în 1992 prin fuziunea echipelor Kjobenhavns Boldklub și Boldklubben 1903. În cei 20 de ani de istorie, danezii au câștigat de nouă ori campionatul, de cinci ori cupa și de trei ori supercupa.

În sezonul trecut, FC COPENHAGA a terminat pe locul doi în Superligaen și s-a calificat în CHAMPIOS LEAGUE, unde a fost eliminată în play-off de Lille. În actualul sezon, FC COPENHAGA se află pe primul loc în campionat, după șapte etape.

Turul 3 preliminar al CHAMPIONS LEAGUE
FC COPENHAGA – Club Brugge 0-0
Club Brugge – FC COPENHAGA 2-3
Play-off-ul CHAMPIONS LEAGUE
FC COPENHAGA – Lille 1-0
Lille – FC COPENHAGA 2-0, după prelungiri

Conform site-ului transfermarkt.de, lotul lui FC COPENHAGA valorează 29 milioane de euro.

MOLDE FK s-a înființat în 1911 și are în palmares un titlu de campioană și două cupe ale Norvegiei. MOLDE a câștigat pentru prima dată în istorie campionatul în 2011, iar în sezonul 2012 se află pe locul 2 în Tippeligaen după 19 etape, la un punct în spatele liderului Stromsgodset.

Cea mai mare performanță pe plan european a norvegienilor a fost realizată în sezonul 1999-2000, când MOLDE s-a calificat în grupele CHAMPIONS LEAGUE, unde a reușit o singură victorie, în fața lui Olympiacos.

În actualul sezon, MOLDE a ajuns până în turul trei preliminar din CHAMPIONS LEAGUE, unde a fost eliminată de Basel. În play-off-ul EUROPA LEAGUE 2012-2013 s-a impus cu 4-1 la general în fața olandezilor de la Heerenveen.

Turul 2 preliminar al CHAMPIONS LEAGUE
Molde – Ventspils 3-0
Ventspils – Molde 1-1
Turul 3 preliminar al CHAMPIONS LEAGUE
Molde – Basel 0-1
Basel – Molde 1-1
Play-off-ul EUROPA LEAGUE
Molde – Heerenveen 2-0
Heerenveen – Molde 1-2

Antrenorul norvegienilor este fostul jucător al lui Manchester United, Ole Gunnar Solskjær. Conform site-ului transfermarkt.de, lotul lui MOLDE valorează 21,6 milioane de euro.

PROGRAM GRUPA E
20 septembrie, ora 20:00 – Stuttgart – Steaua
4 octombrie, ora 22.05 – Steaua – Copenhaga
25 octombrie, ora 22.05 – Steaua – Molde
8 noiembrie, ora 20.00 – Molde – Steaua
22 noiembrie, ora 22.05 – Steaua – Stuttgart
6 decembrie, ora 20.00 – Copenhaga – Steaua