Știm care este FINALA Cupei României la fotbal ediția 2025! Când se va disputa ultimul act

Publicat: 25 04. 2025, 06:14
Știm care este finala Cupei României la fotbal ediția 2025

CFR Cluj s-a calificat în finala Cupei României la fotbal, în care o va întâlni pe FC Hermannstadt, după ce învins-o pe Farul Constanța cu scorul de 4-1 (3-1), joi seara, pe Stadion ”Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca.

Marcatorii au fost: Graovac (1), Abeid (42), L. Munteanu (45), Emerllahu (50) / Alibec (36).

Știm care este finala Cupei României la fotbal ediția 2025!

FC Hermannstadt s-a calificat în ultimul act după ce a învins-o pe Rapid București cu 2-1, miercuri seara, la Sibiu, în prima semifinală.

Finala Cupei României se va juca pe 14 mai, de la ora 20:30, Stadionul ‘Francisc Neuman’ din Arad.

„Sunt foarte mulțumit de băieți, de joc. Singura problemă pe care o avem în acest sezon la prima ocazie a adversarului e gol. Am avut ocazii mari şi am luat gol. Nu am fost relaxat deloc pentru că e prima mea finală la CFR Cluj, îmi doream să ajung.

Mă bucuram pentru Cipri Deac foarte mult, păcat, nici măcar n-a fost fault. Mă aşteptam mai mult să marcăm. Nu există favorit la o finală. Nici azi nu a fost o favorită, a fost 50-50.

În palmares nu am nicio Cupă. Mi-aş dori foarte mult să câştig pentru jucători, pentru club şi pentru fani. Mă tot rugam să-l schimbe pe Alibec. E într-o formă excelentă. Bine că am bătut, dar el este un jucător excelent”, a spus Petrescu.

„E greu, dar asta este. Trebuie să uităm cât mai repete, ne așteaptă meciuri importante. Colectiv n-am fost o echipă, n-am făcut ce trebuie. Greșeli prea multe.

Asta e, trebuie să ne concentrăm la campionat. Supărarea e mare din partea tuturor. Rămânem cu un meci în care n-am făcut faţă. E dezamăgire că n-am făcut față CFR-ului, dezamăgire că suporterii pleacă dezamăgiți”, a spus și Hagi.

Cum au arătat cele două echipe?

  • CFR Cluj: Hindrich – Abeid, Graovac, Sinyan (Bolgado ’78), Camora – Djokovic, Emerllahu (Păun ’63), Korenica – Nkololo (Postolachi ’74), L. Munteanu (Juric ’74), Kamara (Deac ’63). Antrenor: Dan Petrescu.
  • Farul: Ducan – Sârbu, Bălaşa (Ciobanu ’32), Ţîru, Buta – N. Popescu, Dican, Vînă (Banu ’57) – Grigoryan (Doicaru 57), Alibec, Radaslavescu. Antrenor: Gheorghe Hagi.