Știm lotul cu care tricolorii atacă EHF EURO 2026! Când va juca naționala de handbal masculin

Publicat: 14 01. 2026, 11:46

Federația Română de Handbal a anunțat, marți, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, lotul de 18 jucători pe care îl va avea la dispoziție antrenorul echipei naționale a României, George Buricea, la Campionatul European de handbal masculin – EHF EURO 2026.

Campionatul European de handbal masculin – EHF EURO 2026, are loc în perioada 15 ianuarie-1 februarie în Danemarca, Norvegia și Suedia.

Știm lotul cu care tricolorii atacă EHF EURO 2026! Când va juca naționala de handbal masculin

La turneul final, România va evolua în Grupa B, urmând să înfrunte pe rând Portugalia (pe 16 ianuarie), Danemarca (18 ianuarie) și Macedonia de Nord (20 ianuarie), toate la Herning (Danemarca).

Înaintea plecării la CE2026, tricolorii au disputat trei meciuri amicale, toate pierdute, cu Italia (34-35) şi cu Ungaria (23-33, 34-40).

Care va fi lotul României la EURO 2026

  • portari: Ionuț Iancu (CS Dinamo București), Mihai Popescu (AHC Potaissa Turda);
  • extreme stânga: Denis Veres (AHC Potaissa Turda), Alexandru Andrei (SCM Poli Timișoara);
  • extreme dreapta: Ionuț Nistor Ioniță (CS Dinamo București), Sorin Grigore (CSU din Suceava);
  • interi stânga: Tudor Botea (CS Minaur Baia Mare), Andrei Buzle (CS Dinamo București), Dan Racoțea (Azoty Pulawy/Polonia), Robert Militaru (CS Dinamo București), Răzvan Trif (SCM Poli Timișoara);
  • interi dreapta: Adrian Stănescu (Wybrzeze Gdansk/Polonia), Cristian Ghiță (AHC Potaissa Turda);
  • coordonatori: Daniel Stanciuc (CS Dinamo București), Gabriel Cumpănici (CS Minaur Baia Mare);
  • pivoți: Călin Dedu (CS Dinamo București), Robert Nagy (CS Minaur Baia Mare), Andras Szasz (SCM Poli Timișoara).

Cum arată grupele de la Euro 2026

  • Grupa A: Germania, Spania, Austria, Serbia
  • Grupa B: Danemarca, Portugalia, Macedonia de Nord, România
  • Grupa C: Franţa, Norvegia, Cehia, Ucraina
  • Grupa D: Slovenia, Insulele Feroe, Muntenegru, Elveţia
  • Grupa E: Suedia, Croaţia, Olanda, Georgia
  • Grupa F: Ungaria, Islanda, Polonia, Italia

Clubul din Superligă cu unii dintre cei mai fanatici suporteri, scos la vânzare chiar înainte de startul campionatului. Câți bani vor acționarii