TENIS. Vaccinarea obligatorie. Un mare campion din sport se opune vehement!

Publicat: 20 04. 2020, 11:55
8 ȘTIRI DE LA ORA 8. Câte persoane s-au vaccinat anti-COVID-19 în România. 26 de reacții adverse înregistrate până în prezent / Sursa FOTO: media.defense.gov

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul 1 ATP, spune că va avea o dilemă în cazul în care devine obligatorie vaccinarea jucătorilor înaintea participării la turneele profesioniste.

Sezonul actual este întrerupt din cauza pandemiei de coronavirus, iar reluarea sa ar putea fi făcută sub alte auspicii.

„Personal, mă opun vaccinării şi nu mi-aş dori să fiu obligat de cineva să mă vaccinez pentru a putea călători”, a spus Djokovic într-un videochat live pe Facebook.

Întrebat cum va reacționa dacă vaccinarea va deveni obligatorie, Novak Djokovici a răspuns: „Va trebui să iau o decizie. Am propriile mele gânduri în legătură despre această problemă şi nu ştiu dacă acestea se vor schimba la un moment dat. Ipotetic, dacă sezonul se va relua în iulie, august sau septembrie, deşi este puţin probabil, am înţeles că un vaccin va deveni o cerinţă imediat după ce vom ieşi din carantina strictă, dar încă un există un vaccin”.

Și Amelie Mauresmo e împotrivă

Luna trecută, franţuzoaica Amelie Mauresmo, fost număr 1 WTA, a spus că restul sezonului 2020 ar trebui anulat, considerând că turneele nu ar trebui reluate înainte ca jucătorii să se vaccineze împotriva noului coronavirus.

Experţii medicali au afirmat că vaccinurile împotriva Covid-19, la care se lucrează în prezent în mai multe ţări ale lumii, nu vor fi gata până anul viitor, mărind astfel dubiile în privinţa posibilităţii disputării unor turnee pe parcursul acestui an.