Tribunalul București: George Becali poate păstra numele clubului Steaua București

Publicat: 11 05. 2016, 17:32

Magistrații Tribunalului București au decis că finanțatorul echipei Steaua poate păstra numele clubului, Fotbal Club „Steaua” București, hotărârea nefiind definitivă.

Clubulul Sportiv al Armatei l-a dat din nou în judecată pe omul de afaceri George Becali, pentru că noul nume al clubului cuprinde marca Steaua, deși instanțele au decis, definitiv, ca acesta aparține Armatei.

În anul 2015, FC Steaua a pierdut marca Steaua București, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a respins contestația în anulare formulată de club la decizia din 3 decembrie prin care i-a fost anulată marca.

ICCJ a anulat, pe 3 decembrie, marca Steaua București înregistrată sub nr. 061735 în 29 ianuarie 2004 de SC Fotbal Club Steaua București SA.

FC Steaua a fost acționat în instanță în 2011 de Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” București, care a cerut anularea mărcii înregistrate de gruparea din Liga I. Tribunalul București a respins această cerere, în 17 aprilie 2012, decizie menținută de Curtea de Apel București, în 20 decembrie 2013, însă ICCJ a dat dreptate clubului sportiv.
De la decizia ICCJ, cele două părți au avut mai multe întâlniri pentru a discuta despre condițiile de utilizare a mărcii Steaua, fără a ajunge la un acord concret.

Conducerea MApN a solicitat FC Steaua zece la sută din totalul veniturilor pentru a-i permite să folosească marca, însă reprezentanții grupării patronate de Gigi Becali au refuzat.