UDMR reclamă din nou România la FIFA. Miza: partida România – Ungaria să se joace fără spectatori

Publicat: 12 06. 2013, 21:08
Actualizat: 29 07. 2014, 19:28

Deputatul UDMR Marko Attila a trimis FIFA o scrisoare în care atrage atenția cu privire la atitudinea rasistă a fanilor români la meciul amical România – Trinidad Tobago, scrie hvg.hu.

FRF a fost amendată de FIFA cu 20.000 de franci elvețieni pentru manifestările rasiste de la meciul cu Olanda din martie, iar naționala României ar putea să joace fără spectatori tocmai meciul cu Ungaria, programat în septembrie la București în preliminariile pentru Cupa Mondială din 2014, dacă FIFA consideră grave scandările de la meciul cu Trinidad Tobago.

„Atitudinea FRF reprezintă în continuare un motiv de îngrijorare, deoarece federația nu se preocupă de atitudinea rasistă și xenofobă a fanilor, ci încearcă să micșoreze pedeapsa printr-un recurs. Dorim să atragem atenția că FRF nu ia în serios atitudinile și discriminările rasiale și etnice. Suporterii români i-au umilit pe jucătorii caraibieni (n.r. din Trinidad Tobago) printr-o atitudine rasistă, fapte relatate inclusiv de presa sportivă din România. Ar fi bine ca FRF să se preocupe cu aceste probleme, în loc să caute scuze”, se arată într-un comunicat trimis de UDMR presei maghiare, în care se explică motivele trimiterii scrisorii către FIFA.

Președintele FRF, Mircea Sandu, a anunțat pe 17 aprilie că FIFA a deschis o acțiune disciplinară împotriva Federației, în urma unei plângeri depuse de UDMR. În martie, suporterii giuleșteni au dat foc unui steag maghiar, în timpul meciului CFR-Rapid, iar câteva zile mai târziu suporterii naționalei României au afișat un banner jignitor la adresa ungurilor, în timpul partidei Olanda-România. „Pentru o cârpă aprinsă îl vreți arestat, după ce atâția ani de zile zâmbind ați tolerat terorismul etnic al UDMR ca politică de stat”, scria pe respectivul banner, cu referire la incidentul cu suporterii giuleșteni.

România și Ungaria se luptă pentru locul 2 în grupa de calificare pentru Campionatul Mondial 2014 din Brazilia, loc care ar asigura prezența la baraj. În prezent, Ungaria are 11 puncte și este pe locul 2, în timp ce România e pe 3, cu un punct mai puțin. Meciul tur dintre Ungaria și România, de la Budapesta, s-a disputat fără spectatori, după ce maghiarii au fost suspendați pentru scandările rasiste de la un meci cu Israel. Partida s-a încheiat 2-2, după ce România a egalat în ultimele secunde.