Umilință pentru o legendă a clubului Dinamo: „Vom vedea dacă îi vom prelungi contractul”

Publicat: 04 10. 2013, 11:07
Actualizat: 05 09. 2019, 09:26

Cornel Dinu, administratorul delegat al clubului Dinamo, a fost umilit de finanțatorul echipei, Ionuț Negoiță.

Deși este una dintre legendele clubului Dinamo, Cornel Dinu poate fi dat afară de Ionuț Negoiță. „Vom vedea dacă îi vom prelungi contractul lui Dinu. În orice domeniu, trebuie făcută o evaluare, există plusuri și minusuri. Am o singură problemă: să văd dacă sunt oameni care vor să facă bine clubului Dinamo”, a declarat finanțatorul „câinilor”.

Cornel Dinu a reacționat după declarația lui Ionuț Negoiță. „Nu cred că e cazul să fiu evaluat, pentru că eu am făcut doar bine clubului Dinamo. Nu știu la ce se referă domnul Negoiță. Chiar dacă au fost momente când am criticat jocul echipei, am făcut-o pentru a arăta realitatea care trebuie îndreptată. Ultima mea observație a fost aceea că Dinamo nu trebuie să se retragă pentru a apăra rezultatul. Să ai un om cu experiența mea în club și nu îl întrebi nimic e marginalizare. Nu pot fi evaluat, am făcut doar bine”, a răspuns Dinu, în cotidianul Fanatik.