Un fotbalist din Liga I este obligat să părăsească România, după ce i-a expirat dreptul de ședere

Publicat: 08 08. 2012, 11:40
Actualizat: 03 02. 2019, 12:31

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări Bistrița-Năsăud, dat publicității miercuri, fotbalistul în vârstă de 22 de ani a fost descoperit fără acte în regulă în timpul unui control pe linia combaterii șederii ilegale a străinilor.

„Cu această ocazie a fost depistat cetățeanul brazilian S.H.D., care a intrat pe teritoriul României în baza convențiilor internaționale, având un drept de ședere de 3 luni în decurs de 6 luni de la data primei intrări în țară, iar la expirarea perioadei legale de ședere, acesta nu a părăsit România. Ca urmare a celor constatate, pe numele cetățeanului brazilian a fost emisă o decizie de returnare, prin care este obligat să părăsească teritoriul României în termen de 15 zile. Totodată, a fost sancționat contravențional cu avertisment scris, în conformitate cu prevederile OUG 194/2002, republicată”, se arată în comunicat.

Surse din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări au confirmat, pentru MEDIAFAX, că este vorba de atacantul brazilian Santos da Hora Dhonatan, care a venit în România în această primăvară, pentru a se obișnui cu fotbalul românesc, iar în iunie s-a alăturat lotului echipei Gloria Bistrița, pentru care a și jucat în câteva meciuri amicale, dar nu a evoluat niciun minut în Liga I.